Blestemul lui Tutankamon - Documentar National Geographic

Blestemul lui Tutankamontoate

Rezumat film documentarBlestemul lui Tutankamon

Pe baza unui proiect finantat de National Geographic Channel se incearca determinarea cauzei mortii lui Tutankamon si daca exista intr-adevar un blestem.
Cand a fost pentru prima data descoperit mormantul lui Tutankamon, mumia acestuia era lipita de sarcofag, ca urmare a substantelor folosite pentru imbalsamare. Iar cei care l-au descoperit, au scos mumia printr-o metoda brutala: l-au sectionat: picioarele, trunchiul, iar capul cu celebra masca l-au lasat lipit. Au realizat radiografii, care in anii ’20 nu erau foarte performante, in urma carora au descoperit un cheag la baza craniului, de unde au facut presupunerea ca faraonul-copil a fost ucis.
Pe baza analizelor moderne, tomografii, s-au emis trei ipoteze: crima, deoarece Tutankamon era urmasul lui Akhenaten, faraonul care a incercat sa impuna monoteismul, sotul celebrei Nefertiti; accidentul, pentru ca din carele descoperite in anticamera s-a dedus ca faraonului ii placeau calaria si luptele, iar ultima ipoteza este cea a mortii in urma unei infectii, fiind vizibil la radiografii ca regele avea o masea de minte care ii crestea in lateral, ceea ce ii putea provoca dureri crunte sau chiar o infectie fatala intr-o epoca in care nu existau antibiotice.


La tomografie se descopera lipsa sternului, care se stabileste ca a fost provocata de cei care l-au mumificat, odata cu taierea coastelor, in creier sunt vizibile fragmente de os, de asemeni provocate de spargerea nasului, care face parte tot din procesul de mumificare. Faptul ca Tutankamon a trecut prin procesul mumificarii si ca a fost scos din sarcofag prin desprinederea cu un cutit incins si pe bucati, ofera cercetatorilor indicii care pot duce la erori de judecata.


De asemenea se desfasoara studii pentru a determina daca in mormintele nedesfacute ale faraonilor sunt prezente gaze toxice. Cercetarile scot la iveala faptul ca sunt prezente numeroase tipuri de mucegaiuri toxice care provoaca simptome similare pneumoniei. In acelasi timp se elucideaza misterul mortii lordului Carnarvon, sponsorul lui Carter, cel care a descoperit mormantul lui Tutankamon. Multa vreme a fost considerat ca lordul a murit in urma blestemului lui Tutankamon, dar de fapt acesta avand o stare de sanatate destul de precara a fost o victima sigura a combinatiei de gaze toxice si mucegaiuri din racla. De asemeni egiptologii descopera un blestem conform caruia cel care deranjeaza mormintele va pieri atacat de crocodil, hipopotam si leu.
In mormantul lui Tut, printre care de razboi si ofrande, sunt descoperite sicriele a doi copii, despre care se crede ca ar fi ai lui Tutankamon si ai sotiei sale. Unul dintre copii mort la nastere, celalalt la scurt timp dupa, ambii aflati ,asemeni tatalui lor, in trei sicrie cuprinse unul in celalalt.


Totusi, principala preocupare a studiului este determinarea cauzei mortii faraonului. La genunchiul stang este observata lipsa rotulei, semn care apare deseori la luptatori sau la sportivi. In acelasi timp in fractura deschisa sunt prezente urme de rasina, substanta folosita la imbalsamare, ceea ce inseamna ca factura a avut loc inaintea mortii. De asemeni sunt prezente urme ca tesutul incepuse sa reactioneze si sa vindece fractura. Alaturi de corpul lui Tutankamon sunt prezente amulete, care erau folosite pentru a insanatosi trupul pentru viata de apoi. Faptul ca rana incepuse sa se vindece, ii duce pe cercetatori la concluzia ca faraonul a mai trait intre una si cinci zile de la accident. Deoarece acesta a murit in urma unui accident, soldat cu o fractura deschisa care s-a infectat, celelalte semne fiind provocate de imbalsamare.


La moarte Tutankamon avea varsta de 19 ani, o inaltime de 168 de centimetri, un picior mai lung decat celalat cu un centimetru si era inca in crestere. Pe baza craniului scanat, oamenii de stiinta au reconstituit cum ar fi aratat Tutankamon.

Adauga adresa ta de email pe care doresti sa primesti newsletter cu ce e nou in site.

Alte rezumate pentru filme documentare National Geographic din categoria Istorietoate